luni, 4 ianuarie 2010
| Cum sa iti intelegi cainele | |
| Dresajul catelului tau poate fi mai usor si mai distractiv, atunci cand intre caine si stapan exista o comunicare. Tine minte, limbajul trupului este foarte important: miscarea urechilor, a cozii, pozitia botului si altele. | |
| Iata un mic ghid de interpretare al gesturilor catelului tau : Daca vei sti cum sa interpretezi toate acestea, dresajul si viata de zi cu zi alaturi de cainele tau, vor fi mult mai usoare. Dominant - Veti observa ca un catel dominant are urechile ridicate spre inainte sau spre spate, botul intredeschis sau inchis, ochii larg deschisi sau privire fixa, corpul drept, incordat, cu coada indreptata in afara corpului sau posibil infoiata. Un latrat usor si afirmativ, poate fi des intalnit. Prietenos - Un catel prietenos are urechile semete, ochii deschisi si mereu atent in jur, un bot relaxat, mers relaxat, un latrat scurt, posibil plangacios. Jucaus - Pozitie arcuita cu miscari energice ale cozii inseamna hai sa ne jucam. Ascultator - Urechi usor lasate spre spate, ochii inchisi si laba ridicata arata o supunere totala. Cainele nu este fericit, insa arata ca nu este dispus sa atace. Agresiv - Urechi lasate pe spate, ochi cu privire ingusta si suspicioasa, corpul incordat, botul larg deschis cu coltii la vedere, coada ridicata si posibil infoiata. Maraitul cu coltii la vedere este tipic acestui temperament. Ingrijorat - Latrat ascutit si scurt, combinat cu bombaneala, urechi aplatizate si parul de pe ceafa ridicat , inseamna sunt ingrijorat sau ceva nu este in ordine. Speriat - Un caine arata teama atunci cand are o pozitie usor lasata, coada in jos sau chiar ascunsa, spate arcuit, cu o privire nedumerita si dezorientata si chiar pupile dilatate. Cainii adesea latra de frica, in mod special cand sunt imprejmuiti, de un gard spre exemplu, sau cand sunt in lesa. Stresat - Un caine stresat adesea va avea urechile spre spate si lasate in jos, botul larg deschis si o respiratie rapida. De asemenea umerii lasati, spatele cocosat, coada ascunsa si pulpele incordate sunt semne ale stresului. Uneori mai intervine si un usor tremurat. | |
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
miercuri, 25 noiembrie 2009
Temperament:
Beagle sunt caini simpatici, calmi, afectuosi , foarte sociabili, curajosi si inteligenti. Sunt o rasa care necesita rabdare, supraveghere si dresaj. Fiind caini de haita, nu le place se fie lasati singuri. Daca intentionati sa ii lasati singuri perioade mari din zi, mai bine luati-le un companion, un alt caine, tot Beagle sau alta rasa. Au tendita de a urmari mirosurile care li se par interesante si de aceea nu e bine sa fie lasati liberi fara posibilitatea de a-i controla.
Ingrijire:
Se simt bine si in apartamente, dar necesita multa miscare zilnica, Sunt foarte activi. Energici si cu o mare rezistenta, Beagle au nevoie de mult exercitiu, dar o curte de marime mica spre medie le este suficienta. O plimbare zilnica le face bine.Blana lor scurta nu lasa foarte mult par, dar trebuie periati regulat pentru a preveni alergiile la oameni. Fiind genetic predispusi spre o activitate intense, in apartament au tendinta de a se ingrasa, asa ca este bine sa-i hraniti cu moderatie si sa le asigurati o activitate suficienta.
Dresajul:
Beagle sunt caini inteligenti si hotarati, ceea ce face ca dresajul de mic sa fie o necesitate. Altfel, pot fi foarte incapatanati si dominatori. Nu reactioneaza bine la pedepse fizice, astfel incat se recomanda dresajul pe baza de recompense si stimulente.Datorita reflexelor de caine de vanatoare, un minim de comenzi este oblgatoriu a fi stiute: Stai, Nu, Adu, Vino, Sezi. Cainele trebuie obisnuit sa nu manace de pe jos si sa se abtina de la a cerceta tot ce i se pare interesant. Beagle au reputatia de a-si baga nasul si a gusta orice, ceea ce le aduce o multime de necazuri.
Boli:
Rasa este una solida, rezistenta la boli. Genetic, unele exemplare pot suferi de boli de ochi, de inima si de oase, si de aceea este bine sa cunoasteti istoricul parintilor acestora.
Beagle sunt caini simpatici, calmi, afectuosi , foarte sociabili, curajosi si inteligenti. Sunt o rasa care necesita rabdare, supraveghere si dresaj. Fiind caini de haita, nu le place se fie lasati singuri. Daca intentionati sa ii lasati singuri perioade mari din zi, mai bine luati-le un companion, un alt caine, tot Beagle sau alta rasa. Au tendita de a urmari mirosurile care li se par interesante si de aceea nu e bine sa fie lasati liberi fara posibilitatea de a-i controla.
Ingrijire:
Se simt bine si in apartamente, dar necesita multa miscare zilnica, Sunt foarte activi. Energici si cu o mare rezistenta, Beagle au nevoie de mult exercitiu, dar o curte de marime mica spre medie le este suficienta. O plimbare zilnica le face bine.Blana lor scurta nu lasa foarte mult par, dar trebuie periati regulat pentru a preveni alergiile la oameni. Fiind genetic predispusi spre o activitate intense, in apartament au tendinta de a se ingrasa, asa ca este bine sa-i hraniti cu moderatie si sa le asigurati o activitate suficienta.
Dresajul:
Beagle sunt caini inteligenti si hotarati, ceea ce face ca dresajul de mic sa fie o necesitate. Altfel, pot fi foarte incapatanati si dominatori. Nu reactioneaza bine la pedepse fizice, astfel incat se recomanda dresajul pe baza de recompense si stimulente.Datorita reflexelor de caine de vanatoare, un minim de comenzi este oblgatoriu a fi stiute: Stai, Nu, Adu, Vino, Sezi. Cainele trebuie obisnuit sa nu manace de pe jos si sa se abtina de la a cerceta tot ce i se pare interesant. Beagle au reputatia de a-si baga nasul si a gusta orice, ceea ce le aduce o multime de necazuri.
Boli:
Rasa este una solida, rezistenta la boli. Genetic, unele exemplare pot suferi de boli de ochi, de inima si de oase, si de aceea este bine sa cunoasteti istoricul parintilor acestora.
sâmbătă, 31 octombrie 2009
Beagle
Beagle, ca un caine mic de vanatoare, sunt documentati de foarte mult timp, desi originile sale nu sunt in mod sigur cunoscute. Caini cu aceeasi tipologie au fost descrisi in documente datand din anul 200 I.C. in Marea Britanie si 400 I.D. in Grecia. Se crede ca romanii au adus caini mici pentru vanat iepuri in Anglia si i-au incrucisat cu rase locale de copoi. Din Franta, au mai fost aduse si alte specii de copoi, iar toate aceste rase incrucisate au dus la aparitia rasei Beagle.
Beagle au fost foarte populari in Anglia secolelor XII-XV, unde monarhii britanici au crescut varietati de genul Beagle „manusa” (denumiti asa pentru ca incapeau pe o manusa din acele zile) si Beagle „de buzunar”. Se spune ca regina Elisabeta I isi distra musafirii lasand cainii ei Beagle „de buzunar” sa se plimbe pe mese in timpul dineelor. O alta poveste spune ca vanatorii ii purtau in buzunar atunci cand erau calare si le dadeau drumul sa alerge dupa iepurii care se strecurau in tufisuri unde copoii de talie mare nu se simteau in elementul lor.
In secolele XVI-XVII existau doua rase principale de copoi pentru vanat iepuri: Southern Hound si Beagle. Deoarece in Anglia vanatoarea de vulpi a devenit mai populara decat cea de iepuri, rasa Beagle a fost din ce in ce mai neglijata. Norocul lor au fost fermierii care au continuat sa creasca haite de Beagle pentru vanatoarea de iepuri.
Pe la jumatatea secolului XIX, reverendul Philip Honeywood a infiintat crescatoria din Essex, de unde se crede ca au aparut stramosii rasei Beagle asa cum este ea in prezent. Totusi, acei caini erau crescuti in principal pentru vanatoare si nu pentru a avea un aspect placut si unitar, astfel incat, un alt englez, Thomas Johnson a fost cel care a incercat sa realizeze o linie Beagle care sa vaneze si sa arate bine.
Ulterior, Beagle a fost introdus in Statele Unite al Americii si acceptat de American Kennel Club ca rasa in 1884. In Europa standardul Federatiei Internationale Chinologice pentru Beagle are nr. 161 dateaza din 24.06.1987 si a fost revizuit in anul 2000.
Denumirea de Beagle, are doua posibile etimologii: poate proveni din cuvantul celtic “beag” care inseamna mic sau din frantuzescul “begle” insemnand fara valoare sau cu o valoare mica.
In timpurile noastre un singur tip de Beagle este recunoscut ca rasa si acceptat conform standardelor. Tipurile “manusa” si de “de buzunar” au fost pierdute ca linii genetice si nu se mai regasesc in cadrul rasei.
Din informatiile avute rezulta ca inca mai existe ofertanti de Beagle de buzunar, dar medicii si asociatiile chinologice sustin ca acestia sunt de fapt Beagle tipici cu mutatii genetice accidentale si nu sunt recomandati deoarece sunt predispusi la boli si pot transmite mutatii groaznice progeniturilor lor.
Beagle au fost foarte populari in Anglia secolelor XII-XV, unde monarhii britanici au crescut varietati de genul Beagle „manusa” (denumiti asa pentru ca incapeau pe o manusa din acele zile) si Beagle „de buzunar”. Se spune ca regina Elisabeta I isi distra musafirii lasand cainii ei Beagle „de buzunar” sa se plimbe pe mese in timpul dineelor. O alta poveste spune ca vanatorii ii purtau in buzunar atunci cand erau calare si le dadeau drumul sa alerge dupa iepurii care se strecurau in tufisuri unde copoii de talie mare nu se simteau in elementul lor.
In secolele XVI-XVII existau doua rase principale de copoi pentru vanat iepuri: Southern Hound si Beagle. Deoarece in Anglia vanatoarea de vulpi a devenit mai populara decat cea de iepuri, rasa Beagle a fost din ce in ce mai neglijata. Norocul lor au fost fermierii care au continuat sa creasca haite de Beagle pentru vanatoarea de iepuri.
Pe la jumatatea secolului XIX, reverendul Philip Honeywood a infiintat crescatoria din Essex, de unde se crede ca au aparut stramosii rasei Beagle asa cum este ea in prezent. Totusi, acei caini erau crescuti in principal pentru vanatoare si nu pentru a avea un aspect placut si unitar, astfel incat, un alt englez, Thomas Johnson a fost cel care a incercat sa realizeze o linie Beagle care sa vaneze si sa arate bine.
Ulterior, Beagle a fost introdus in Statele Unite al Americii si acceptat de American Kennel Club ca rasa in 1884. In Europa standardul Federatiei Internationale Chinologice pentru Beagle are nr. 161 dateaza din 24.06.1987 si a fost revizuit in anul 2000.
Denumirea de Beagle, are doua posibile etimologii: poate proveni din cuvantul celtic “beag” care inseamna mic sau din frantuzescul “begle” insemnand fara valoare sau cu o valoare mica.
In timpurile noastre un singur tip de Beagle este recunoscut ca rasa si acceptat conform standardelor. Tipurile “manusa” si de “de buzunar” au fost pierdute ca linii genetice si nu se mai regasesc in cadrul rasei.
Din informatiile avute rezulta ca inca mai existe ofertanti de Beagle de buzunar, dar medicii si asociatiile chinologice sustin ca acestia sunt de fapt Beagle tipici cu mutatii genetice accidentale si nu sunt recomandati deoarece sunt predispusi la boli si pot transmite mutatii groaznice progeniturilor lor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
